Am fost mereu o visătoare și mă bucur că nu mi-am pierdut această calitate de-a lungul timpului, deși am încasat multă critică pe seama ei.
Toți visăm. Doar că unele visuri ne sperie fiindcă par imposibil de realizat, altele sunt atât de puternice că ne împing să le îndeplinim, iar de unele uităm cu desăvârșire.
Al meu vis, cel despre care vă scriu azi, s-a agățat de mine în vara lui 2020 după ce am citit un interviu în care cineva povestea despre cum s-a simțit pe El Camino.
Pentru cine nu știe, El Camino este un traseu de pelerinaj creștin străbătut din Evul Mediu, care are ca destinație mormântul apostolului Iacob cel Mare din Catedrala din Santiago de Compostela, în nordul Spaniei. La începuturi era o călătorie inițiatică prin intermediul căreia oamenii se pregăteau sufletește, înainte de a ajunge la catedrala Santiago de Compostela, astăzi a devenit și o motivație culturală, spirituală, un test al rezistenței fizice și psihice dar și o experiență de viață unică. Sunt multe trasee care pleacă din diverse orașe europene, dar cel mai faimos traseu este Camino Fancez care începe în Saint-Jean-Pied-De-Port, în Pirineii francezi, continuă prin nordul Spaniei prin podgoriile La Rioja, Meseta spaniolă și apoi în zonele pitorești din Galicia până la Santiago de Compostela, după aproximativ 810 km. Însă Camino Francez se încheie la “capătul lumii”, Finisterre/Finstere, la Oceanul Atlantic.
Revenind la interviu, era ceva ireal, dumnezeiesc în emoțiile povestite, încât am știut că vreau neapărat să simt și eu așa ceva!
Ideea unei călătorii pe El Camino s-a prins de mintea și de sufletul meu pe loc. După interviu am văzut un film, “The Way”, apoi am citit o carte.
Și atât. Am pus visul la păstrat într-un sertăraș fiindcă părea prea mare de făcut: nu bani, nu timp, nu condiție fizică.
Prea multe NU-uri, așa că l-am amânat, cum facem majoritatea dintre noi cu visurile “grele”.
La cursul de Dream Management la care m-am înscris un an și ceva mai târziu, un exercițiu îmi cerea să aleg din lista mea de visuri pe cel pe care îl consider eu mai mare și mai important.
Am ales fără ezitare El Camino! Atunci abia am realizat că eu am un vis așa mare și așa important.
Să conștientizez asta, să-l identific ca fiind cel mai mare și important vis a fost primul meu pas în direcția lui .
În viața mea nu am simțit cu atâta forță chemarea unui vis. În fiecare zi citeam despre traseu, adunam informații despre orice avea legătură cu aceasta călătorie. Am urmărit oameni care au fost acolo, am citit interviuri, m-am înscris în grupuri pe facebook, m-am apropiat de energia El Camino.
E fantastic cum te mobilizează și te energizează un vis să faci lucruri pe care credeai până atunci fie că nu poți, fie că nu e timp să le faci!
În timpul cursurilor de la Școala de Dream Management am văzut cu alți ochi obstacolele visului meu și am învățat să nu mă izolez cu el. Așa că l-am scos la lumină, vobind tot timpul și cu oricine despre dorința mea.
Începusem să-l văd realizabil și entuziasmul care mă cuprinsese mă împingea din ce în ce mai mult să spun despre el cu siguranța unei persoane care va face acest drum.
Și ce să vezi? Oamenii din jurul meu se bucurau alături de mine și mă încurajau, căutau alături de mine soluții să-l materializez.
Așa că într-o zi, prietena mea m-a întrebat: La ce ești dispusă să renunți ca să pleci? și astfel am descoperit că am și timpul necesar iar apoi mi-a oferit economiile ei să pot pleca.
Toți cei care au știut de visul meu mi-au oferit câte ceva care fie completa echipamentul necesar, fie contribuia la plecarea mea.
Copiii mei mi-au oferit liniștea de care aveam nevoie să plec atâta timp de lângă ei, fiind primii susținătorii ai visului meu!
Așa că atunci când am știut că voi pleca, mintea, sufletul, timpul meu au fost acaparate de acest vis….mă trezeam cu el, trăiam pentru el, mă culcam cu gândul la el. Mergeam pe stradă imaginându-mi că sunt deja acolo.
O lună înaintea plecării am simțit că pusese cu totul stăpânire pe mine! Simțeam că devenise scopul meu, sensul meu.
Odată ajunsă acolo, am trăit un vis în vis și destul de multe zile nu mi-am revenit.
Mă vedeam de undeva din afara mea jucând un rol în visul meu.
Realitatea mea devenise visul însuși. Copleșitor! Numai faptul că eram acolo mă îmbătase de fericire.
N-am putut să-mi numesc clar emoțiile fiindcă îmi erau necunoscute, așa că am presupus că forța aia se cheamă fericire.
Aproape 700 km parcurși pe jos în 30 de zile au însemnat pentru mine nu doar un vis măreț împlinit ci împlinirea însăși!
A fost un vis greu de făcut, mai greu decât imi imaginasem eu cât timp visasem.
El Camino este viața însăși! Cu suișuri și coborâșuri, cu imprevizibil, cu rătăciri și reveniri, cu conștientizări, cu multă acceptare și simplitate, cu iubire de oameni și pace interioară, cu Dumnezeu și măreție, cu autenticitate și recunoștință, cu trăirea prezentului, perfect așa cum e!
Tot ce am văzut și am citit despre EL Camino înainte, tot ce aș putea eu să scriu despre el nu poate reda puterea tuturor trăirilor avute pe traseu.
Dar pot să garantez că emoția unui vis împlinit nu are egal în lume cu nimic! Momentul în care obiectivul meu a fost atins și m-am văzut în “Plaza de la Inmaculada”, la Catedrala Santiago de Compostela, este cea mai intensă emoție pe care am simtit-o vreodată.
E…cum să zic?! Ca un punct și de la capăt.
Pentru că visurile nu se termină niciodată. Visul meu a născut alte visuri iar călătoria de fapt nu a avut o destinație finală ci a deschis alte căi.
De fapt cred că în aceasta constă măreția unui vis! Te transformă! Îți dă curajul și puterea să te conectezi cu tine și cu celelalte visuri ale tale.
Visul meu este doar un exemplu că forța unui vis semnificativ pentru tine scoate la suprafață calități precum perseverența, disciplina, curajul, creativitatea, responsabilitatea, autenticitatea, inspirându-te să descoperi cu recunoștință bucuria de a trăi, starea ta de bine!
Învăț să traiesc sănătos! Curs pentru dezvoltarea abilităților cognitive și emoționale de evitare a consumului de substanțe nocive. (pentru copii și adolescenți) 
