Numele meu este Andrei Oană, elev în clasa a XI-a la Liceul de Artă „Margareta Sterian” din Buzău, un tânăr preocupat de artele frumoase. Mă gândesc ca, după absolvire, să pornească pe drumul către fotografie la “Universitatea Națională de Arte Teatrale I.L. Caragiale”. La vârsta 17 ani, sunt pasionat și de lumea înconjurătoare, pe care o surprind, în note originale, prin intermediul obiectivului de la aparatul de fotografiat. Pentru mine, fotografia înseamnă viață și artă, iar pasiunea aceasta mă ajută să mă bucur în fiecare clipă de detaliile instantaneelor, de culorile construite de acestea, de luminile și umbrele care îmbracă locuri, oameni, evenimente.
Încă de când eram mic mi-a plăcut arta fotografiei, posibil să fi avut șapte-opt ani când am primit primul telefon cu cameră foto. Era un cadou de la părinții mei cu ocazia absolvirii clasei întâi. Ca întrebuințări, desigur, îmi fusese oferit pentru a lua legătura cu ei, să știe când vin sau când plec de acasă spre școală, sau înapoi, sau când mă lăsau singur acasă. Era un mijloc de comunicare, însă, pe parcurs, am descoperit camera foto, care nu dispunea de o tehnologie atât de avansată ca acum. Rezoluția era una mică, însă m-a fascinat că puteam să prind tot ceea ce mă înconjura în acel mic dispozitiv. Ca orice copil, voiam să captez fiecare vacanță, fiecare loc unde ajungeam, chiar fiecare moment.
Îmi place să cred că povestesc despre o multitudine de vieți. Amintiri, locuri, oameni, sentimente, poate persoane pe care le-am întâlnit o singură dată în viață, poate oameni pe care îi voi reîntâlni sau chiar oameni care acum au devenit parte din viața mea. Vorbesc rar și puțin despre asta, de multe ori las fotografiile să-și spună povestea, să arate diferite tipuri de adevăr, să exprime sentimente, să reflecte frumusețea unui loc, poate a unei țări.
Pot spune că viața de fotograf nu este atât de ușoară. Da, te trezești, iei micul dejun, pleci să faci fotografii. Zilele nu seamănă unele cu celelalte, e mereu ceva diferit. Însă, pe lângă orele de lucru pe teren, cu aparatul mereu pregătit să surprindă un moment, mai sunt și orele pe care le aloc prelucrării fotografiilor – edit-ul. Astfel că, după o zi petrecută pe afară, mă întorc la birou unde analizez ce am făcut și continui cu prelucrarea pozelor. Făcând acest lucru din pasiune, nici nu mă mai gândesc la ,,greu”, ci mai degrabă totul se completează și devine un mod de trai, mă simt mult mai bine atunci când fac acest lucru. Este ca un medicament pentru mine, alungă oboseala. Prelucrarea digitală este foarte importantă în fotografie, ea valorificând compoziția finală. Vorbim aici de o prelucrare decentă, care să păstreze ceea ce ai surprins, cromatic, compozițional, dar care să completeze cu puțin imaginea creată de tine în minte. Are plusuri și minusuri. Poate face mai atractivă o imagine sau îi poate fura din naturalețe.
Un sfat de care m-am ținut si vreau sa-l dau mai departe este acela să exersezi cu aparatul în mână, atât partea tehnică, cât și pe aceea artistică. Fotografilor aflați la început de drum le-aș spune să nu se dea bătuți! Chiar și atunci când o fotografie nu arată prea bine, să fotografieze, să fotografieze, să fotografieze! Numai așa vor descoperi compoziții noi și vor deveni mai buni! Mereu e ceva nou de învățat și de descoperit în acest domeniu.
Învăț să traiesc sănătos! Curs pentru dezvoltarea abilităților cognitive și emoționale de evitare a consumului de substanțe nocive. (pentru copii și adolescenți) 
